• 21 SEP 15
    • 0
    Primele 2 companii IT au devenit rezidente ale Parcului Industrial „Răut”

    Primele 2 companii IT au devenit rezidente ale Parcului Industrial „Răut”

    Bălți, 18 septembrie – Două companii din domeniul tehnologiilor informaționale au obținut titlul de Rezident în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei pentru selectarea rezidenților și proiectelor investiționale pentru Parcul Industrial „Răut”. Ambele companii sunt investiții autohtone.

    Companiile IT și-au declarat disponibilitatea să activeze în cadrul Parcului Industrial „Răut”, inclusiv datorită Legii parcurilor IT, care se află, în prezent, la examinarea Parlamentului, încurajării și suportului acordat de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor pentru Parcul Industrial „Răut”.

    Una dintre cele două companii va elabora programe pentru echipamentul industrial (industrial software), care va fi produs tot în cadrul Parcului Industrial „Răut”.

    „Sunt bucuros de faptul că Parcul Industrial „Răut” devine o platformă de dezvoltare sigură nu numai pentru companiile industriale, ci și pentru companiile IT. Sper că, în scurt timp, după ce legea parcurilor IT va fi aprobată, Răut va obține și titlul de parc IT”, a declarat Anatolie Munteanu, directorul general al Răut SA – Întreprinderea administratoare a Parcului Industrial „Răut”.

    Parcul Industrial „Răut” va susține și în continuare întreprinderile industiale și IT, precum și cooperarea lor pe principiile de cluster, în baza celor mai reușite modele internaționale.

    În prezent, în Parcul Industrial „Răut” sunt 8 companii rezidente. Companii de cercetare și producere specializate pe industria automobilistă, echipament hidroacustic și de navigație, tehnologia informației, construcții și prestare a serviciilor.

    Leave a reply →

Leave a reply

Cancel reply

Photostream